Un cunoscut milionar din Braşov şi-a ucis bunica! Dan Cămârzan a sugrumat-o pe femeie, luni de dimineaţă. Afaceristul, un personaj controversat, a fost reţinut pentru 24 de ore şi  va fi dus la mandat cu propunere de arestare preventivă.

Dan Cămârzan, 44 de ani, a fost reținut pentru omor, fiind suspectat că și-ar fi ucis bunica, în vârstă de 93 de ani. Cămârzan este un controversat om de afaceri, fiind cel care a dezvoltat, printre altele, complexul rezidențial Tâmpa Gardens și Europe Residence.

El a susținut în fața polițiștilor, dar și al familiei, că este ”trimisul lui Dumnezeu” și spune tuturor, inclusiv familiei sale, că ”Dumnezeu lucrează prin el”.

Dosarul de omor este instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor prin sugrumare şi se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Poliției Județene Brașov.

Are o avere de 29 milioane de euro

Apelul la 112 a fost înregistrat la ora 09.36. Echipajul SMURD sosit la fața locului a încercat resuscitarea femeii fără succes însă și a fost cerut în sprijin un alt echipaj, de această dată dotat cu terapie intensivă mobilă. Din nefericire victima a fost declarată decedată.

Dan Cămârzan avea o avere de peste 29 de milioane de euro, potrivit Forbes, în 2010. A fost implicat în afaceri imobiliare controversate, iar în primăvara anului trecut s-a făcut remarcat prin apartenența la comunitatea celor care, în baza Certificatului de născut viu, emis de Primărie, contestă restul actelor de identitate emise de autorități și se consideră „suverani”.

Dan Cămârzan nu e la prima faptă de violență. Este judecat și pentru o și infracțiune de lovire sau alte violențe. Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov l-a trimis în judecată, pentru că s-a bătut cu o cunoștință, într-un local.





Sursa: Cancan.ro