Poliţistul supranumit “Spaima infractorilor” a primit o lovitură sub centură în scandalul cu trupa Paraziţii, de la care spera să obţină 20.000 de euro. 

Agentul şef Aurelian Ilie, din Galaţi, i-a dat în judecată pe Cheloo, Ombladon şi FreakaDaDisk, cerând despăgubiri morale, fiindcă s-a simţit lezat de mesajul piesei “Antimiliţie”. Cererea lui a fost însă respinsă.

Poliţistul declara, recent, că a luat în calcul respingerea cererii şi a avertizat că va merge până la capăt cu lupta, chiar dacă va fi nevoie să se războiască şi cu judecătorii.

Probabil că dosarul va fi strămutat la Bucureşti şi că voi pierde. Dacă se va întâmpla aşa, voi ataca hotărârea. Voi merge până la Bruxelles, dacă va fi nevoie, pentru că nu pot accepta să fiu umilit. (…) Dacă instanţa le va da dreptate celor de la Paraziţii, voi înlocui cuvântul «poliţist» din piesă cu . Sau . Sau … Şi voi merge cu boxa, cu staţia de amplificare, în faţa lor, să asculte melodia!”, a explicat poliţistul din Galaţi pentru Spynews.ro.

La scurt timp după ce a deschis procesul, poliţistul declara: “Eu sunt poliţist de 25 de ani, mă cunoaşte jumătate de oraş… După ce a apărut melodia celor de la Paraziţii, a ajuns să mă întrebe lumea pe stradă dacă, într-adevăr, sunt fiu de securist şi dacă mama e prostituată, aşa cum spun cei de la Paraziţii. Nu mi se pare OK… În cererea de chemare în judecată am solicitat interzicerea melodiei în spaţiul public, prezentarea de scuze şi acordarea unor despăgubiri morale în valoare de 20.000 de euro”.

Membrii trupei Paraziţii şi casa de discuri 20cm Records au câştigat şi procesul deschis de Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie, care s-a plâns de aceeaşi piesă, “Antimiliţie”.

Potrivit Mediafax, pe lângă faptul că au câştigat procesul în primă instanţă, Chello, FreakaDaDisk şi Ombladon trebuie să primească de la poliţiştii care i-au reclamat 2.500 de lei, onorariul avocatului.



[ad_2]

Source link

Please follow and like us:
error