Un nor toxic de fum a învăluit duminică capitala Australiei, Canberra, în timp ce pompierii se luptă cu peste 140 de incendii de vegetaţie, care ar putea fi alimentate, la începutul săptămânii viitoare, de un val puternic de căldură, informează AFP, potrivit Agerpres.

Estul Australiei se confruntă în ultimele trei luni cu incendii devastatoare – o consecinţă, potrivit oamenilor de ştiinţă, a secetei prelungite şi a încălzirii globale.

Când s-au trezit duminică dimineaţă, locuitorii din Canberra au observat că o ceaţă toxică, produsă de incendii, a învăluit capitala. O altă metropolă australiană, Sydney, a cunoscut recent, timp de mai multe săptămâni, un astfel de fenomen.

Potrivit autorităţilor, condiţiile meteorologice favorabile au permis echipelor de intervenţie să plaseze sub control unele incendii, înainte de revenirea, începând de marţi, a temperaturilor ridicate şi a vânturilor puternice.

Peste 700 de case au fost distruse şi şase persoane au murit din luna septembrie, când a început criza. 





Sursa: antena3.ro

Please follow and like us:
error