Biscuitul cu urare: se topesc pe baie de abur, 20 g ciocolată albă. Se toarnă ciocolata albă pe o bucată de hârtie de copt, se dă la congelator 30 de minute cât să se închege, apoi se topesc 20 g ciocolată neagră, se umple cu poș din hârtie, se scoate biscuitul din congelator și se scrie urarea.

Pentru blat: se amestecă cu mixerul, într-un castron înalt, ouăle cu 30 ml apă și mix-ul pntru blat. Se toarnă compoziţia în formă rotundă pentru copt pregătită cu hârtie de copt și se coace la foc mic, aprox 40 minute (sau până trece testul scobitorii). Se lasă la răcit.

Pentru sirop: se pune pe foc mic o crăticioară cu 500 ml apă, vinul de smochine (dacă nu aveți, optați pentru un vin alb demi-dulce), zahărul și zahărul Bourbon. Când începe să fiarbă, se scufundă fructele spălate și tăiate felii și se lasă până se înmoaie puțin, apoi se scot pe farfurii pregătite cu șervete de hârtie. Se lasă siropul să fiarbă în continuare, până scade un pic (aprox 10 min).

Pentru crema de ciocolată și cafea: se topește ciocolata neagră la bain-marie, se lasă la răcit. Se răstoarnă într-un vas adânc, apoi se încorporează treptat până la 250 g cremă mascarpone și 250 ml frișcă lichidă, omogenizând cu mixerul până devine consistentă, dar mătăsoară, nu vârtoasă.

Pentru crema de alune de pădure: se bat cu mixerul 100 g cremă mascarpone și 100 ml frișcă lichidă, alunele de pădure rumenite și date la râșniță, omogenizând.

Pentru montare: se taie blatul în trei foi și se însiropează. Se montează astfel: foaie, o treime din crema de ciocolată și cafea (restul se va folosi la ornat), foaie, crema de alune, foaie. Se îmbracă tortul sumar în cremă de ciocolată și cafea rămasă, folosind un poș și un dui special pentru a crea un coș pentru fructe.

Pentru decor: se adaugă fructele poșate mai devreme și biscuitul cu urare creat la început.

Se dă la rece până la servire.

Porţii: 15

Timp de gătire: 40min

Timp de pregătire: aprox 3h

Poftă Bună!

Dacă vă place reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu:

https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2019/09/tort-cos-de-toamna-cu-fructe.html




Sursa.bucataras.ro

Please follow and like us:
error