Numeroși motocicliștii din zona Olteniei își vor da întâlnire vineri, 5 iulie, la Segarcea, în județul Dolj. Este vorba de festivalul ”Oltenia Moto Fest”, despre care organizatorii spun că este ”primul festival moto din Oltenia”. ”Vă așteptăm cu voie bună, multă bere, mâncare dar și cu renumitul vin de Segarcea”, au transmis organizatorii.
Manifestările se vor desfășura pe stadionul ”Progresul Segarcea”, de la ora 10:00.
Atmosfera va fi întreținută de trupele Zaibăr și Damage Case. Manifestările se vor desfășura până duminică, 7 iulie.
Cei care doresc să ia parte la ”Oltenia Moto Fest” vor plăti o taxă de participare de 20 lei/eveniment.
Evenimentul este organizat de Școala Moto Craiova în colaborare cu primăria Segarcea și numeroși agenți economici.
Autor: G.D.