Un băiat legat de pat, o femeie care n-a mai văzut lumina zilei de două decenii. Nu e o închisoare pentru infractori violenţi – e un cămin de stat, în Lechaina, Grecia. Acum un deceniu, a apărut în titlurile presei internaţionale după ce au fost scoase la lumină condiţiile şocante de trai de aici. Aşadar, de ce, după atâta timp, nu s-a făcut nimic? Activiştii sunt revoltaţi şi luptă pentru demnitatea vulnerabililor locatari ai căminului. Reporterul Deutsche Welle a vizitat căminul care a devenit, în Grecia, un simbol al ruşinii.  Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:00 și în reluare sâmbăta de la ora 18:30.

Văzut din afară, e un cămin obişnuit pentru oameni cu dizabilităţi, unul dintre cele aproximativ 70 de astfel de instituţii din Grecia.

Ne aflăm în Lechaina, un orăşel din Peloponez. Vizităm acest cămin împreună cu psihiatrul Giorgos Nikolaidis, care critică, în mod public, condiţiile existente aici.

Nu e un oaspete binevenit, întrucât directorul acestui cămin vrea să corecteze imaginea negativă pe care şi-a făcut-o. Acum trei ani, psihiatrul Nikolaidis a găsit acest cămin într-o stare de nedescris.

Situaţia din 2016 era şocantă. Erau 51 de rezidenţi, dintre care 36 erau sedaţi în permanenţă, cu medicamente sau cu echipament electronic. Unii fuseseră efectiv ţinuţi în cuşti de lemn de 2 X 2 X 1 metri timp de 22 de ani – fără să fie vreodată scoşi afară, măcar câteva minute. Erau chiar şi hrăniţi în cuştile acelea”, povestește Giorgos Nikolaidis, psihiatru.

Directorul Apostolos Lasaropoulos ne arată o singură parte a căminului. Multe aspecte s-au îmbunătăţit, spune el, şi primeşte, în sfârşit, sprijin politic. În cămin locuiesc 45 de oameni, când aceasta ar trebui să adăpostească doar 15.

Condiții inumane

Antonis Rellas cunoaşte bine căminul de stat din Lechaina. El l-a ocupat, în mod paşnic, acum patru ani, deoarece n-a vrut să accepte asemenea condiţii inumane.

„Când am intrat în cămin, am văzut cam 50 de oameni cu dizabilităţi, cu vârste între 4 şi 50 de ani, stând aici în condiţii tragice. Aveau mâinile legate la spate. Era înfiorător”, povestește Antonis Rellas, de la Grupul de activişti pentru persoane cu dizabilităţi „Zero Tolerance”.

În tot căminul, erau condiţii problematice: înăuntru era frig, căci nu erau bani pentru încălzire.

Personalul era insuficient, iar puţinii săi membri erau necalificaţi. Mâncarea era neîndestulătoare, iar ce se servea era fără gust.

Oamenii erau încuiaţi în cuşti, ca să stea liniştiţi.

Oamenii n-au putut înghiți ca lumea mâncarea și s-au sufocat

„În ultimii cinci ani, s-au înregistrat 19 decese printre locatarii căminului. Afară, în curte, puteţi vedea măslinii pe care i-am plantat, câte unul pentru fiecare persoană care a murit. 12 au murit din cauza unor infecţii la plămâni, probabil deoarece au fost hrăniţi necorespunzător. Li s-a dat mâncare făcută piure, în timp ce erau culcaţi în pat. În consecinţă, n-au putut înghiţi ca lumea şi s-au sufocat”, spune Giorgos Nikolaidis.

După 30 de ani, căminul de la Lechaina ar trebui ori să fie închis, ori să aibă condiţii vizibil îmbunătăţite.

Activişti, organizaţii non-guvernamentale şi voluntari europeni cer toţi, într-un glas, un tratament uman pentru cei internaţi aici.

În ciuda faptului că presa internaţională aduce această tragedie în atenţia întregii lumi de 10 ani încoace, condiţile din cămin au rămas aproximativ aceleaşi.

Autorități care consideră că n-au nicio vină: Nu exista altă soluție

Viceprimarul Lechainei a făcut 13 ani parte din Consiliul de Administraţie al căminului, dar nu consideră că ar avea vreo vină.

Andreas Migkos, viceprimarul din Lechaina: „Ministrul de resort, guvernul n-au angajat personal calificat. De exemplu, pentru cele trei etaje, exista un singur angajat pe etaj care să se ocupe de rezidenţi în timpul după-amiezii. Deci cum să-i controleze pe copiii aceia? Aţi văzut în ce stare sunt! De-asta au fost puşi în cuşti sau legaţi, ceea ce este, desigur, inacceptabil, dar nu exista altă soluţie”.

Nu exista altă soluţie? O declaraţie şocantă.

Însă directorul promite că lucrurile se vor îmbunătăţi.

Apostolos Lasaropoulos, directorul căminului pentru persoane cu dizabilităţi din Lechaina: „Ne concentrăm pe îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pentru cei de aici şi vrem să-i ajutăm să-şi dezvolte funcţiile de percepţie şi cele motorii. Vrem să extindem acest proiect în anul următor”.

„Doar așteaptă să moară”

Două interne venite din Franţa, Estelle şi Pauline, vorbesc liber despre condiţiile din acest cămin. Nu au văzut îmbunătăţiri reale. În ciuda bucuriei pe care cele două interne le-o aduc celor internaţi aici, ele nu au nici măcar voie să-i ducă afară. Şi spun că membrii personalului nu-i îngrijesc deloc pe rezidenţi.

Pauline Placais, intern: „Tot ce se vede aici e şocant. Pentru mine, nu e ceva normal. Nu se respectă drepturile omului aşa cum ar trebui”.

Estelle Ramoud, intern: „La orice oră, cei internaţi au scutecele murdare. Miroase foarte urât. Astăzi nu e aşa, aveţi noroc. Oamenii sunt tot timpul singuri în camera capitonată, de sus, fără televizor, fără jocuri”.

Pauline Placais, intern: „Există o fată care e oarbă şi nu are niciun fel de muzică. Nu poate vedea şi nici nu aude nimic, pentru că e singură în cameră. E absolut singură, nu are nimic, doar salteaua pe care o poate atinge. Nimic altceva. Nu vede nimic, aşa că doar îşi duce zilele acolo, aşteptând să moară”.

Însă Antonis Rellas nu se va da bătut. Deşi nu are parte de prea mult sprijin, vrea să lupte în continuare pentru aceste suflete uitate.

Editare web: Luana Păvălucă



Sursa: digi24.ro