Fostul mare internațional Miodrag Belodedici își reface viața la 55 de ani, alături de femeie mai tânără, frumoasă și plină de viață. Fostul fotbalist iubește din nou și radiază de fericire alături de noua parteneră, alături de care a fost prezent la ziua de naștere a lui Dorinel Munteanu, marți seara.

Da, este iubita mea. Sunt îndrăgostit, dar nu mă însor. Este mai bine să fii îndrăgostit decât să fii însurat. Sunt vesel, sunt bine… Iubita mea n-are treabă cu sportul”, a spus Belodedici pentru Libertatea.

 

Cine este Miodrag Belodedici?

Miodrag Belodedici mai este poreclit și “Belo”. S-a remarcat ca fotbalist la Steaua București, între 1983 și 1989, și la Steaua Roșie Belgrad, între 1989-1992. A câștigat 2 Cupe ale Campionilor cu Steaua Roșie Belgrad și Steaua București.

În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” Clasa a II-a. În 2012 Belodedici a fost ambasadorul Finalei UEFA Europa League.

Miodrag Belodedici și-a început cariera de fotbalist la echipa Minerul Moldova Nouă, din liga județeană Caraș-Severin. Format de antrenorul Olimp Mateescu, Belodedici a fost transferat în anul 1982 la Luceafărul București. De aici, a fost recrutat la Steaua de către Ion Alexandrescu, președintele clubului la acea dată. Miodrag Belodedici a evoluat la Steaua până în 1988, cucerind cu acest club patru ediții consecutive ale Campionatului României, Cupa României în 1985, 1987 și 1988, și Cupa Campionilor Europeni, în 1986, după ce a evoluat ca fundaș toate cele 120 de minute ale finalei decise în urma penalty-urilor de departajare. În vara următoare, Belodedici a câștigat cu Steaua și Supercupa Europei, în 1987.

În 1988, Miodrag Belodedici a fugit în Iugoslavia, acest fapt atrăgându-i o condamnare de 10 ani de închisoare în absență pentru trădare din partea regimului comunist. În Iugoslavia, Belodedici a jucat la Steaua Roșie Belgrad. Odată cu căderea regimului comunist din țara sa natală, Belodedici a fost grațiat. În scurt timp, a devenit unul din oamenii de bază ai echipei iugoslave, iar în anul 1991 a câștigat din nou Cupa Campionilor Europeni, după o finală cu Olympique de Marseille. Și această finală de Cupa Campionilor a fost decisă tot la penalty-uri.

La Steaua Roșie Belgrad a evoluat până în 1992. Din 1992 și până în 1994 Belodedici evoluează sub culorile clubului Valencia CF, evoluând în Primera División. În 1994, imediat după Campionatul Mondial din Statele Unite, Belodedici a plecat la Valladolid, club de la care a trecut la Villareal CF, după care a plecat în Mexic, pentru a evolua pentru Atlante. S-a întors în România în anul 1998, și până în 2001 a evoluat din nou la Steaua, echipa la care s-a consacrat. Belodedici a cucerit cu Steaua al cincilea titilu de campion al României, în 2001, și o Cupă a României în 1999. Și-a încheiat cariera de fotbalist la vârsta de 37 de ani.





Sursa: Cancan.ro