Apropiații ducesei susțin că aceasta ar fi ales numele Archie pentru băiețelul ei după numele unei pisici pe care a avut-o în trecut și pe care a iubit-o foarte mult. 

Ducesa de Sussex le-a povestit prietenilor ei că în trecut a avut o pisică pe nume Archie pe care nu doar că a iubit-o foarte mult, dar i-a dat să mânânce foarte mulți struguri înghețați, încât pisica a ajuns aproape obeză.

Animalul fusese salvat de pe stradă chiar de către mama ducesei. ”Doria l-a salvat pe Archie și acesta a devenit o parte importantă a casei lor. Meghan a adorat să se joace cu el și vorbea mereu despre el. Nu e o surpriză că și-a numit bebelușul Archie. A iubit acea pisică”, a povestit un fost prieten al ducesei de Sussex.

Acum ceva vreme, Meghan a publicat pe rețelele de socializare un videoclip în care apare Archie. Se crede că pisoiul a murit cât timp fosta actriță era la colegiu în Illinois.

Un alt prieten spune că numele ales pentru bebelușul pe care Meghan l-a adus pe lume pe 6 mai a fost inspirat de personajul principal din benzile desenate din SUA, „Archie”. Personajul principal din benzile desenate era Archie Andrews, un adolescent roșcat pe care fosta actriță îl adora. Ea a colectat benzile desenate alături de tatăl ei, Thomas Markle.





Sursa: Cancan.ro