Mădălina Ioana Banu, tânăra descoperită moartă pe o plajă din Vama Veche,  avea 19 ani și a intrat complet dezbrăcată în mare, după ce a participat la o petrecere la malul mării. Cu câteva ore înainte de tragedie, ea și-a sunat mama și au avut o discuție normală, nimic nu prevestea că ceva rău avea să se întâmple. Familia și prietenii fetei de 19 ani sunt nu își revin din șocul suferit ieri, când a fost găsită fără viață și se gândesc cu durere la clipa despărțirii.

Mădălina Banu a vorbit cu mama ei înainte de tragedie

Mădălina Banu locuia în Darabani, județul Constanţa și lucra la un hotel din stațiunea Vama Veche. Pe 27 iunie, ea a împlinit 19 ani, iar în noaptea în care a murit și-a sunat mama pentru ultima dată. “M-a sunat la 5 jumate, că am luat salariu. «Am mai rămas cu 300 de lei, îţi trimit ţie 200 de lei cu șoferul». Ce faci la Vamă? «Ies cu colegii pe faleză». Orice mișcare făcea ne suna. Vii dimineaţa acasă? Şi zice: «Nu ştiu dacă vin». Asta a fost ultima vorbă a ei. Era o fată liniştită”, a rememorat Mihaela Banu discuția purtată cu fiica ei, Mădălina, relatează stirileprotv.ro.

Tânăra de 19 ani a petrecut noaptea de duminică spre împreună cu mai mulţi prieteni și, la un moment dat, ar fi intrat complet dezbrăcată ca să facă o baie în mare. Părinţii susţin că Mădălina nu ştia să înoate şi că nu înţeleg ce s-a întâmplat cu ea. Cred că a fost cu cineva de a fost pe mare că singură nu se ducea. De drogați fugea. Nu, se ducea până la genunchi (n.r.: răspunsul la întrebarea: «Știa să înoate?»). A fost găsită în pielea goală, hainele erau pe mal. În fiecare vară lucra. Al doilea an asta care lucra, a declarat tatăl Mădălinei într-un interviu acordat pentru Pro TV.

Trupul tinerei a fost adus de valuri la mal în zorii zilei de ieri în dreptul plajei “La Baldachine” din Vama Veche. La mai bine de o sută de metri de locul descoperirii, anchetatorii au găsit telefonul şi hainele tinerei, despre care se crede, deocamdată, că le-ar fi scos ca să nu le ude. “Ea era o fată foarte petrecăreaţă, iubea viața… Îi plăcea sa trăiască. Nu cred ca ar fi avut vreun motiv de sinucidere”, a declarat o vecină de-ale Mădălinei, potrivit Observator.tv.

Roxana Banu, mesaje emoționante în memoria surorii sale, Mădălina

În urmă cu câteva ore, sora Mădălinei Banu a transmis pe pagina ei de Facebook următoarele mesaje emoționante: “Iubita mea, inima mea, floarea mea frumoasă prea devreme ai plecat dintre noi. Dumnezeu să te ierte suflet pur!/ Nu pot să cred nici acum că tu numai ești printre noi. Nu îmi pot imagina. Te iubesc nespus de mult. Drum lin, copil cu chip de înger”. Gestul tinerei a venit după ce ea și-a schimbat poza de profil cu un colaj care transmite o parte din suferința pe care o trăiește. Într-una dintre imagini este o lumânare, iar în alta, Mădălina Banu.

Rudele și apropiații sunt șocați de moartea bizară de care tânăra a avut parte și au transmis condoleanțe familiei: “Sincere condoleanțe familiei”, “Dumnezeu să o ierte… Orice ar fi făcut ea nu cred ca a meritat nici măcar o secunda din ceea ce a pățit, era o fata de nota 10… Îmi pare foarte rău de ceea ce aud, mai aveai mult de trăit, prietenă dragă printre noi.. De a te bucura de viata și de toate clipele frumoase sa le petreci cu noi..,Știu cum este sa îți pierzi pe cineva drag… Și a mai luat un înger Dumnezeu Sus, lângă El… Te-a luat de lângă noi… Îmi pare foarte rău pt familia și frații ei, dar mai ales pt ea, am copilărit împreună, tânăra avea toată viata înainte… Condoleanțe familiei”, “Dumnezeu să te ierte, scumpa mea verișoară! Vei rămâne veșnic în sufletul meu😭.

Anchetatorii sosiți pe plajă nu au descoperit urme de violență pe trupul fetei și a fost depus la morga Spitalului municipiului Mangalia. În urma autopsiei, medicii legiști vor stabili cauza exactă a morții Mădălinei Banu.Tânăra locuia în Vâlcele, un sat care aparţine de comuna Negru Vodă, însă de câţiva ani locuia în satul Darabani, județul Constanța.





Sursa: Cancan.ro