Antonio-Florin Stan este din comuna Vulturești, județul Argeș şi are 17 ani. Este elev caporal în clasa a XI-a la Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova. Este pasionat de muzică, înainte de toate şi nicio înviorare nu o face fără a cânta la instrumentul preferat, mandolina. CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, vă prezintă povestea inedită a caporalului artist. (VEZI ȘI: EL ESTE ”MICUȚUL CLAYDERMAN” AL ROMÂNIEI)

 ”«Cântec de cătănie» pe acorduri de mandolină! El este elev caporal Stan Antonio, pasionat de chitară, mandolină și reprezentant al Colegiului Național Militar «Tudor Vladimirescu» din Craiova la competițiile de orientare sportivă. Și artist și atlet… nu avea cum să se prezinte la înviorarea de dimineață fără instrumentul lui preferat. Mult succes, Antonio!”, este mesajul postat de reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale pe reţelele de socializare despre elevul cu care se mândresc. (CITEȘTE AICI: OLIMPICA LA ENGLEZĂ FACE VOLUNTARIAT. E PROFESOARĂ LA 16 ANI PENTRU COPIII DINTR-UN SAT DIN TELEORMAN)

Mandolina a devenit o parte din el

Seri vladimirești!

”Cântec de cătănie” pe acorduri de mandolină!El este elev caporal Stan Antonio, pasionat de chitară, mandolină și reprezentant al Colegiului Național Militar ”Tudor Vladimirescu” din Craiova la competițiile de orientare sportivă.Și artist și atlet…nu avea cum să se prezinte la înviorarea de dimineață fără instrumentul lui preferat.Mult succes, Antonio!

Publicată de Ministerul Apararii Nationale, Romania – www.mapn.ro pe Marţi, 10 decembrie 2019

Tânărul povesteşte de unde a apărut pasiunea pentru muzică, cu mult înainte de ….armată.

„Pasiunea mea pentru muzică a început la vârsta de 10 ani, atunci când părinții mei m-au dus la cursuri de mandolină în oraşul din apropiere, Mioveni. Ceea ce a făcut ca această pasiune să devină un stil de viață este ansamblul din care am făcut parte, «Ansamblul de mandolină Nova».

Atmosfera de acolo, sentimentele trăite şi colegii de ansamblu au avut un rol esențial în parcursul meu, însă profesoara îndrumătoare, Florica Arsenescu, este cea care m-a făcut să iubesc cu adevărat mandolina. Nu m-a învăţat doar cum să cânt la acest instrument, ci m-a ajutat să îl înţeleg, astfel încât să devină o parte din mine„, spune adolescentul. (NU RATA: POVESTEA RĂVĂȘITOARE A SINGUREI TRUPE DE DANSATORI CU SINDROM DOWN DIN ROMÂNIA)

Simțul datoriei şi pasiunea pentru muzică nu s-au anulat, dimpotrivă

Prin urmare, nu vrea să renunţe la visul lui artistic, deşi a urmat cariera militară.

„În pragul vârstei de 14 ani, pasiunea pentru muzică a fost oarecum umbrită de dorința de a deveni militar în Armata României, însă nu a dispărut niciodată.

Odată admis la liceul militar, simțul datoriei şi pasiunea pentru muzică s-au unit şi au creat o legătură deosebit de armonioasă. Acestea nu s-au anulat niciodată una pe cealaltă, ci s-au susținut reciproc. Sunt multe seri în liceul militar în care colegii de cameră îmi ascultă cu plăcere şi entuziasm cântecele.

De altfel, mandolina mă ajută de multe ori să mă relaxez şi să uit de gândurile triste şi de dorul de casă, dar şi să mă concentrez la ceea ce am de făcut. Nu mă gândesc în viitor să fac o carieră în muzică, însă ştiu că pasiunea pentru mandolină mă va însoți tot restul vieţii”, a mai spus tânărul. (VEZI ȘI: POVESTEA VIOLONISTEI DIN BÂRLAD CARE VORBEŞTE PATRU LIMBI STRĂINE ŞI…)





Sursa: www.cancan.ro

Please follow and like us:
error