Toni Iuruc, noul iubit al Simonei Halep, a trecut deja prin două divorțuri! # Miliardarul de 40 de ani tocmai s-a despărțit de soția cu care se căsătorise toamna trecută la „Fratelli” din Mamaia, bănuind că aceasta l-a înșelat.

Acum are timp suficient pentru Simona. # Omul de afaceri conduce 6 firme, dar câștigă foarte bine și din chiriile unor birouri: peste 100.000 de euro în fiecare lună!

Cu firma sa AdVenture, Iuruc i-a făcut campania electorală lui Oprescu la Primăria Capitalei

Cine este de fapt Toni Iuruc? Ce se știe mai puțin sau ce nu se știe despre el? Este un om de afaceri de 40 de ani, milionar în euro, care deține și acum 6 firme, dintre care una de publicitate. A pornit destul de devreme pe calea business-ului, de aceea a ajuns să facă o avere consistentă până la această vârstă.

În 2008, prin firma sa AdVenture, i-a realizat campania electorală lui Sorin Oprescu pentru Primăria Capitalei. Este extrem de implicat în tot ceea ce face, încearcă să controleze totul la firmele sale. A adunat milioane de euro și chiar dacă mâine s-ar decide „să stea acasă”, nu ar avea nicio problemă. A închiriat mai multe clădiri de birouri și încasează lunar circa 100.000 de euro.

„Băiatul frumos care a făcut avere” nu a avut până acum noroc în dragoste!

Totul este lapte și miere despre Toni Iuruc dacă discutăm de partea financiară. A întâmpinat mereu probleme pe latura sentimentală. Deși prietenii povestesc că nu este deloc un tip retras, Toni, „băiatul frumos care a făcut avere”, cum scriu americanii de la Tennis World, nu a avut noroc în dragoste. Noroc sau ghinion pentru Simona Halep? Rămâne de văzut.

Citește pe același subiect:

Iuruc a trecut deja prin două căsnicii. Din prima are un copil, a doua relație s-a rupt acum câteva luni. S-a recăsătorit toamna trecută, în septembrie, cu Liana, cu care era împreună de doi ani. Evenimentul s-a produs la celebrul club de fițe „Fratelli” din Mamaia, unde Toni este un client obișnuit de ani de zile.

Dar peste doar câteva luni, aflând că soția l-ar fi înșelat, Iuruc a decis să divorțeze. A doua oară! Iar totul s-a produs în preajma turneului de la Wimbledon, astfel că Toni a făcut foarte rapid trecerea de la Liana, care așteaptă un copil, la Simona.

Alex Zamfir, cel care a crescut alături de noul iubit al Simonei Halep, face portretul miliardarului de 40 ani cu detalii de culise despre omul Toni Iuruc. Alex Zamfir este cel mai bun prieten al lui Toni Iuruc. Cei doi au fost apropiați de când erau copii, au învățat împreună la Liceul „I.L. Caragiale”.

Alex este cel care a povestit în scris, pe blogul propriu, mai multe amintiri de „capă și spadă” cu Iuruc. FANATIK a selectat doar câteva dintre acestea, care creionează copilul și mai apoi adolescentul Toni. Titlurile amintirilor sunt ale redacției, poveștile doar ale lui Alex Zamfir.

  1. Tot „Caragialele” a știut când a murit bunicul lui Toni

Bunicul lui Toni a murit undeva prin iarnă. Adică undeva prin trimestrul doi. Până la sfârșitul acelui an școlar Toni n-a mai învățat la nicio materie, fără exagerare.
Mi-aduc aminte cum stăteam la ore și ne hăhăiam în ultima bancă cu diferite rahaturi. La un moment dat auzeam profesoara:

– Iuruc, ce-ai pregătit?
Pe cuvânt de onoare, într-o milisecundă cât îi lua să se ridice în picioare, Toni se transforma din băiatul ăla care râdea în hohote în cel mai oropsit copil din lume, cel mai trist și mai marcat:
– Nimic, Doamnă!
– De ce, Iuruc?
– A murit bunicu’, Doamnă! Și am vrut să învăț, dar la noi în casă mama plânge non-stop blablablabla. Până-n iunie, jur. N-a fost profesor în Caragiale să nu fi știut de bunicul lui Toni.

  1. Declarația de dragoste de la prietena prietenului

Toni avea o gagică nouă, care sper să nu citească aceste rânduri. Și vine să mă ia de acasă să mergem la ziua ei. De cum intră îmi zice:

– Băi, Zamfire, vreau să îi scriu ceva frumos, original, s-o impresionez.
– Bravo!
– Nu-i scrii tu?
– Nu, mă, trebuie să-i scrii tu ca să fie din suflet.
– Ai dreptate. Dă-mi felicitarea aia de la C. să mă inspir din ea.
C., iubita mea de atunci, îmi scrisese o declarație de dragoste frumoasă rău. Îi dau lui Toni felicitarea și îl văd că începe să transcrie.
– Ce faci, mă?
– Zamfire, e prea mișto, eu nu sunt în stare să scriu de-astea, chiar vreau s-o impresionez. Plus că cine-o să afle?
Exact, cui s-a dus să-i povestească prietena lui Toni despre ce băiat minunat are ea, cu vorbele la el? Când m-am văzut cu C. mi-a zis doar atât:
– Frumos mai scrie Toni ăsta!

  1. Moromete, țăranul bengos și „Sam Beckett” din „La țigănci”😊)

Trimestrul 3 dintr-a 12-a. Noi nu mai aveam chef de școală, profesorii nu mai aveau chef de noi. Iar Toni dezvoltase o teorie: că diriga de română nici nu ne mai citește tezele. Se uită la nume și ne dă note după impresia pe care o avea formată deja despre noi.

La teză ne pică „Moromeții” și „La Țigănci”. Ca să își probeze teoria, Toni povestește la primul subiect cum „Moromete nu era un țăran ca oricare altul. El era un țăran bengos”. Apoi la subiectul al doilea scrie ceva de genul „Profesorul Gavrilescu face o călătorie în timp precum Sam Beckett din serialul Quantum Leap”.

Ne-a arătat teza tuturor! Era scris negru pe alb. Iar cu roșu era nota 5, nota lui obișnuită.

  1. Caietul de fizică de-a 10-a adus la școală în clasa a 12-a

Același trimestru 3 dintr-a 12-a. Amândoi praf la fizică, mai aveam nevoie de o notă ca să ne-ncheie media. Vine profesoara și zice că ne dă notă pe caiete.

– Zamfir, hai la catedră!
Cum să vă spun: nici măcar eu nu-mi pot înțelege propriul scris, atât de ilizibil este. Mă duc în față, deschid un pic rușinat caietul, profa se uită pe prima pagină, apoi se întoarce la mine și mă-ntreabă:
– Ce mai face Ilinca? (sor’mea, care îi fusese și ea elevă)
– Bine, Doamnă, la facultate blablabla.
– Da, da, să o saluți din partea mea. Hai, n-ai prea scris nimic și oricum nu-nțeleg… 9! Iuruc, vino și tu.
Vine Toni al meu mândru nevoie mare cu un caiet studențesc în brațe. Îl văd și acum ce țanțos era. Deschide caietul și începe să explice:
– Uitați, Doamnă, am scris tot, am făcut și graficele, am rezolvat și problema.
Profesoara răsfoia încet caietul… și îl răsfoia și răsfoia…
– Iuruc?
– Da, Doamnă!
– Ăsta-i caietul de-a 10-a!
– A, da?… Altu’ n-am!
– Bine, du-te la loc… 7!

  1. Elevul impecabil. „Dacă eram gagică, mă îndrăgosteam și eu de el😊)”

Proba de oral la bac la română. Momentul adevărului: după ce 4 ani mai degrabă copiase de la mine sau de la alții, venise timpul ca Toni să se descurce singur.
Iunie, căldură mare. Eu mă prezint îmbrăcat cât mai dezbrăcat că transpiram de cald și de emoții. Intru, îmi pică „Sara pe deal”, băjmăjesc niște cretinătăți cum că imaginea e ca un tablou cu niște vaci care merg…

– Stai, ce? mă întrerupe profesoara. Păi, ori e tablou, ori vacile merg.
– Păi, e un fel de ta…blou….mergător.
– Bine, du-te liniștit..
Abia am luat un 5,50.

Apare Toni la probă. Bă, dacă eram gagică, mă îndrăgosteam și eu de el. Impecabil, într-un costum, cu cravată și cămașă încheiată până-n gât, cu ochelari de vedere (el nu poartă ochelari!!!!!). Ziceai că e un student eminent venit în vizită.

A intrat, habar n-am ce i-a picat, habar n-am dacă a zis ceva sau doar a stat și s-a lăsat admirat și-a ieșit. 9! Au trecut douăj’ de ani și eu tot mor c-a luat notă mai mare ca mine la bac.

  1. Cel mai bun prieten care te lasă cu ochii în soare la mare. „Mamă, ce bou am fost!”

În vara lui ’96, după ce am dat bacul, am plecat în America încercând să-mi obțin o bursă de studii jucând baschet. Având în vedere că la acest sport m-am născut talent și-o să mor speranță, evident că am plecat bou și m-am întors după vreo lună vacă. Dar o vacă care avea o soră care în acea vară muncea pe litoral în echipa Marlboro.

Să fii promoter în echipa Marlboro la mare în ’96 însemna cam ce înseamnă azi să fii mafiot: gagici mișto, mașini și mai mișto (Opel Frontera branduite) etc.

Ajung eu în gară la Constanța unde mă aștepta sor’mea cu vreo alte 3 fete de la Marlboro. Mi-au făcut o primire ca-n filme, se uitau ăia pe peron, ziceai că venise cel puțin Brad Pitt. Tot pe peron se afla și Toni care, fiind la mare, venise să-și vadă cel mai bun prieten (ăla-s eu) pe care nu-l mai văzuse de când se întorsese din America.

Și le spusese tuturor cu care era la mare cum se duce el la gară că vine cel mai bun prieten și să nu-l aștepte pentru că probabil va petrece toată ziua cu mine. Cobor eu din tren, o îmbrățișez pe sor’mea, îl îmbrățișez pe Toni, ieșim cu toții din gară, văd Frontera de la Marlboro care mă aștepta, mă întorc la Toni și îi zic:

– Mulțumesc c-ai venit, mă duc cu sor’mea, te sun eu mai încolo.
Doamne, să știți că mi se face rușine în timp ce scriu asta, dar așa am făcut. Toni săracu’ rămâne ca prostu’, nevenindu-i să creadă. Mi-a povestit după că s-a mai plimbat două ore cu troleul, că i-a fost rușine să se ducă să le povestească ălora cum l-am lăsat ca prostu’ de unu’ singur. Mamă, ce bou am fost!

Adevăr sau ficțiune? Cu cine s-ar mai fi iubit Simona Halep

Cel mai mult s-a scris că Simona ar fi avut o relație cu fiul lui Teia Sponte, unul dintre apropiații finanțatorului de la FCSB, Gigi Becali. Despre povestea de dragoste dintre jucătoarea de tenis și Costa Sponte a vorbit chiar bunica Simonei, aceasta anunțând chiar și că „îndrăgostiții” se vor căsători, asta deși cei doi au fost rareori văzuți împreună.

În cele din urmă, Simona a preferat să se concentreze în plan sportiv și astfel s-a mai încheiat o poveste. În 2015, au apărut informații că Simona și-a găsit un nou iubit. Norocosul despre care s-a scris că are o relaţie cu invidiata și mult dorita „Simo” este Sorin Marin, un tânăr afacerist, în vârstă de 26 de ani la acea vreme.

Au apărut mai multe fotografii cu ei în ipostaze tandre, iar apropiaţii au spus că era nelipsit de la turneele ei, dar relaţia s-a stins la fel de repede cum a și apărut.

Cuplu Halep – Tecău și în afara terenului?

Încercând să o „cupleze” cu diferiți bărbați de succes din România, presa tabloidă a scris că Simona ar fi avut relații ba cu carismaticul cântăreț Smiley, ba cu fostul mare portar de fotbal Bogdan Stelea.

Ambii au apărut în mai multe fotografii cu Simona la diferite evenimente, dar aceste relații nu au fost niciodată confirmate. Mai mult, fostul lider al clasamentului WTA a mărturisit în mai multe rânduri că atât îndrăgitul cântăreț, cât și fostul fotbalist, îi sunt (doar) buni amici.

Cuplul Simona Halep – Horia Tecău a ținut capul de afiș al știrilor sportive. Și nu era vorba numai despre un cuplu pe terenul de tenis, acolo unde cei doi au făcut un sfert de finală la US Open 2015, ci despre un parteneriat în viața privată.

Halep și Tecău au postat mai multe fotografii pe rețelele de socializare, dar nu au lăsat niciodată să se înțeleagă că relația lor a ajuns într-un punct în care poate fi numită poveste de dragoste.

Apariția surprinzătoare alături de un tenismen anonim

După tot acest carusel de presupuși iubiți, Simona Halep s-a afișat cu fostul jucător de tenis Radu Marian Barbu. Cei doi au fost surprinşi de paparazzi în timpul vacanţei din Portofino, o localitate de lângă Genoa, Italia, iar campioana noastră părea foarte destinsă şi a fost toată numai zâmbet.

Surprinzătoarea relație dintre cei doi s-a încheiat, totuși, extrem de repede și fără explicații. Ultimul nume apărut în viața Simonei Halep, înaintea actualei relații cu Toni Iuruc, a fost cel al unui bărbat din Constanța, care a locuit în SUA și care a studiat Dreptul.

„Norocosul” se numește Theo Pașa, un machidon care a apărut în câteva poze cu Simona, dar și într-una la o masă cu staff-ul jucătoarei și cu tatăl acesteia, Stere. A apărut, „s-a-mpozat” și a plecat.

Spre deosebire de toți acești bărbați care au împărțit măcat pozele cu Simona Halep, Toni Iuruc este cel mai aproape de a „trage lozul cel mare” și a rămâne un „as” în inima, atât de încercată pe court-urile din întreaga lume, a Simonei Halep.

  • „Iubirea şi tenisul se pot completa şi cred că le poţi avea pe amândouă, dar cred că viaţa personală este cea mai importantă. Am un iubit şi nu aş sacrifica familia pentru tenis” – Simona Halep





Sursa: www.fanatik.ro