Update, ora 8:54 – Sicriul cu trupul neînsufleţit al regretatului creator de mod[  Răzvan Ciobanu a fost scos din capelă şi a fost dus în biserică, pentru slujba de înmormântare

Celebrul creator de modă va fi îngropat în locul de veci al familiei, acolo unde părinții lui, Elena și Nicolae plănuiau să-și doarmă somnul de veci când va veni vremea, fără să le poată trece prin gând că băiatul lor va ajunge înaintea lor acolo.

Înmormntarea va avea loc astăzi, la ora 11.00, potrivit Laurei Vicol, buna prietenă a designerului. Răzvan Ciobanu se va odihni lângă bunicul său, decedat în 1996.

Locul de veci al familiei Ciobanu, unde va fi înmormântat designerul

În vârstă de 43 de ani, Răzvan Ciobanu a murit luni, în a doua zi de Paște, într-un accident rutier produs în localitatea Săcele din Constanța. Mașina în care a murit designerul Răzvan Ciobanu nu se afla în proprietatea creatorului de modă. Surse din rândul anchetatorilor au precizat pentru Libertatea că autoturismul aparține unei femei care, cel mai probabil, i-o împrumutase.

Rezultatele preliminarii ale necropsiei designerului au arătat că acesta a consumat droguri înainte de a urca la volan.

Marți, familia a ridicat trupul designerului de la Morga Cimitirului Central din Constanța și l-a adus la București, la capela Cimitirului Progresul.

Ieri, Poliția a anunțat  cauza oficială a decesului lui Răzvan Ciobanu. Anchetatorii au deslușit și misterul poziției corpului acestuia. Cei de la SMURD au fost cei care au schimbat poziția cadavrului.

„Din investigații a rezultat că autovehiculul condus de numitul Ciobanu Răzvan a părăsit partea carosabilă în zona localității Săcele din jud. Constanța, a rulat aproximativ 850 m și apoi s-a răsturnat din cauza denivelărilor. Conducătorul auto era singur în autovehicul și nu purta centură de siguranță, aspecte constatate cu ocazia cercetării la fața locului de către experți”, au anunțat anchetatorii.


Citește și: 

Părinții lui Răzvan Ciobanu, la căpătâiul fiului lor! Sicriul designerului rămâne închis

Libertatea a reconstituit traseul morții. Cum a ajuns Răzvan Ciobanu dintr-un club din Mamaia pe câmpul localității Săcele

Anchetatorii au anunțat oficial cauza morții lui Răzvan Ciobanu. Cine a schimbat poziția cadavrului

Citește mai multe despre razvan ciobanu pe Libertatea.





Source Libertatea.ro