Brigitte Năstase a fost eliminată, aseară, din FERMA şi nu de un concurent oarecare, ci de însăşi Otniela, una dintre febleţile iubitului ei, Florin Pastramă. Acesta a rămas în competiţie, iar discursul de adio al brunetei nu a smuls lacrimile celorlalte vedete care continuă lupta pentru premiul de 50.000 de euro, ba dimpotrivă.

 

„Eu sunt bucuroasă că am reuşit să nu renunţ la principiile mele şi să nu fiu făţarnică în acest show. Aş vrea să spun că este o despărţire grea, dar pentru mine este o uşurare sufletească. Dacă Florin va vrea să lupte pentru mine, o va face afară.

Unicul lucru pe care l-am simţit a fost că s-au bucurat că pierd proba, acum nu am mai vrut să mă uit în ochii lor, dar ştiu că sunt fericiţi că plec. Jocul ăsta dezumanizează oamenii, merge pe principiul „dezbină şi cucereşte’.

În Fermă nu am făcut decât să-mi întăresc credinţa în Dumnezeu şi să mă ataşez de unica persoană care a ajuns la sufletul meu şi care a suferit alături de mine, Florin. Părăsesc competiţia fericită că merg unde mi-e bine, unde sunt oameni care mă iubesc şi care mă apreciază’, a spus Brigitte Năstase.

Odată cu plecarea ei acasă, relația cu Florin Pastramă, construită în FERMA, va fi pusă serios la încercare, pentru că acesta a rămas în aceeaşi casă cu Otniela, prima femeie de care s-a amorezat în concurs.

Cătălin Moroşanu nu şi-a ascuns bucuria că Brigitte pleacă acasă, mai ales că între ei au existat mereu mici sau mari certuri, deşi bruneta a declarat că iniţial se îndrăgostise de luptător.

„Despărţirea de Brigitte nu a însemnat nimic pentru noi, serios. A plecat aşa… să se ducă învârtindu-se. A plecat urât. La cât a muncit ea aici şi la cât a încercat ea să facă, a plecat foarte urât. Şi de vină e doar caracterul ei’, a afirmat Cătălin Moroșanu după plecarea lui Brigitte Sfăt.

 

 





Sursa: viva.ro