ADMITERE LICEU 2019. Miercuri, 3 iulie, începe completarea fișelor cu opțiunile elevilor pentru admiterea la liceu. Potrivit calendarului de admitere la liceu pentru anul școlar 2019 – 2020, publicat de Ministerul Educației, completarea fișelor pentru repartizarea computerizată are loc în perioada 3-7 iulie, iar termenul limită pentru verificarea lor este 8 iulie.

ADMITERE LICEU 2019. Repartizarea computerizată va avea loc în data de 12 iulie și tot atunci vor fi publicate listele la avizierele școlilor.

ADMITERE LICEU 2019. Media de admitere la liceu, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a a absolvenților învățământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media la Evaluarea Naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a (contează în proporție de 80) şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a (are o pondere de 20).

ADMITERE LICEU 2019. Cum se completează fișa de admitere la liceu, punct cu punct:

 

1. Observație: Câmpul Nr.înreg, care se găseşte în partea dreaptă – sus nu se completează. El reprezintă numărul de înregistrare pe care îl va primi fişa de înscriere în momentul depunerii ei.

2. Se completează următoarele câmpuri în fişa de înscriere:

Codul numeric personal (câmp obligatoriu)
Data nașterii (câmp obligatoriu)
Numele (câmp obligatoriu)
Init. tatălui (câmp obligatoriu) – inițiala tatălui
Prenumele (câmp obligatoriu)
Cod județ – cod școală proveniență (câmp obligatoriu) – se observă că sunt două seturi de căsuţe. În primul set se introduce codul judeţului iar în al doilea set se introduce codul şcolii de provenienţă. (Exemplu: un elev din Vaslui, introduce la codul judeţului VS, pentru București se va completa cu B, iar celălalt câmp se completează cu codul şcolii de provenienţă). Codul şcolii de provenienţă se găseşte în broşura editată de inspectoratul şcolar judeţean sau în lista şcolilor din secţiunea Planul de şcolarizare 2019
Denumire (câmp obligatoriu) – reprezintă numele şcolii de provenienţă.
Media claselor V-VIII (câmp obligatoriu) – media candidatului pe parcursul celor 4 ani de studiu.
În cazul în care candidatul a urmat cursurile gimnaziale în limbă maternă se completează denumirea limbii materne în dreptul câmpului Am urmat cursurile gimnaziale în limba maternă.
În cazul în care candidatul a urmat cursurile gimnaziale în limbă maternă, poate opta pentru calculul mediei de evaluare naţională fără a lua în calcul nota obţinută la proba de limbă maternă. Dacă se optează, marcând căsuţa, candidatul nu mai poate opta pentru specializări cu predare în limbă maternă.
Media generală obţinută la evaluarea naţională luând în calcul nota de la limba şi literatura română şi matematică
Media de admitere stabilită în baza mediei claselor V-VIII şi media generală obţinută la evaluarea naţională luând în calcul nota la limba şi literatura română şi matematică
Notă evaluare naţională limba şi literatura maternă Această notă va participa la calculul mediei de admitere dacă nu se optează pentru eliminarea ei din calculul mediei de evaluare naţională
Media generală obţinută la evaluarea naţională luând în calcul nota la limba şi literatura română, matematică şi limba şi literatura maternă
Media de admitere stabilită în baza mediei claselor V-VIII şi generală obţinută la evaluarea naţională luând în calcul nota la limba şi literatura română, matematică şi limba şi literatura maternă
Notă la proba de limba maternă – este compus din două zone: una destinată codului limbii si o alta destinată notei primite de candidat la proba de limba maternă. Codul limbii va fi preluat din brosura editată de inspectoratul şcolar judeţean.
Notă la proba de limbă modernă – este compus din două zone: una destinată codului limbii şi o alta destinată notei primite de candidat la proba de limbă modernă. Codul limbii va fi preluat din broşura editată de inspectoratul şcolar judeţean.
Opţiuni (câmp obligatoriu) – reprezintă lista opţiunilor alese de candidat. Ordinea opţiunilor de pe fişa este semnificativă, prima opţiune exprimată este luată în considerare înaintea celorlalte opţiuni. Fiecare opţiune este formată din 3 cifre. Codul opţiunilor se preiau din broşura editată de inspectoratul şcolar judeţean sau din listele din secţiunea Planul de şcolarizare 2019.
Diriginte (câmp obligatoriu) – semnătura dirigintelui candidatului.
Candidat (câmp obligatoriu) – semnătura candidatului.
Părinte (câmp obligatoriu) – semnătura părintelui candidatului.

Sursa: edupedu.ro





Sursa: antena3.ro