Accident grav noaptea trecută în județul Teleorman. Doi tineri, o fată minoră și un băiat de 25 de ani au ajuns în stare gravă la spital după ce mașina în care se aflau și pe care o conducea tânărul s-a izbit de un copac, pe DJ546.

Accidentul s-a produs pe raza comunei Segarcea Vale, sat Olteanca. Se pare că șoferul a pierdut controlul autoturismului și a intrat într-un copac de pe marginea carosabilului. La fața locului au intervenit două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Turnu Măgurele, cu o ambulanță SMURD și o autospecială de descarcerare, precum și un echipaj medical al SAJ Teleorman, cu o ambulanță.

Prima victimă, o minoră de 17 ani, a fost preluată de echipajul SMURD cu multiple traumatisme la nivelul membrelor și capului, i s-a acordat primul ajutor și a fost transportată de urgență la Spitalul Municipal din Turnu Măgurele pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Tânărul de aproximativ 25 de ani, șoferul autoturismului, ce avea membrele inferioare prinse sub bordul mașinii, a fost eliberat cu ajutorul accesoriilor de descarcerare și predat echipajului medical al SAJ care l-a transportat de urgență la Spitalul Județean din municipiul Alexandria.





Sursa: Cancan.ro