Dinamo a învins Poli Iași cu 1-0, în runda a 18-a din Casa Pariurilor Liga 1. La finele meciului disputat pe stadionul din Șoseaua Ștefan cel Mare, Slavko Perovic și Mihai Popescu au dezvăluit că atmosfera din vestiar la pauză a fost tensionată, după jocul modest arătat în prima repriză.

Nervi în vestiarul dinamovist

Slavko Perovic, autorul golului decisiv pentru Dinamo în meciul cu Poli Iași, a declarat după ultimul fluier al duelului că atmosfera a fost încărcată la vestiar, toți jucătorii fiind nemulțumiți de modul în care au evoluat în prima parte a meciului de pe „Ștefan cel Mare”.

A fost un meci foarte greu, nu ne așteptam să jucăm atât de slab în prima repriză, am vorbit la pauză că trebuie să schimbăm ceva în partea a doua. A fost mare gălăgie la vestiare, trebuia să reacționăm cumva după ce nu ne-a ieșit nimic în primele 45 de minute.

Evident că ne gândim la play-off, nici când erau cinci puncte distanță nu renunțasem, mai avem meciuri, e important să credem. Eu încerc să joc mai bine în fiecare meci, e normal că mă bucur că am marcat, asta e meseria mea”, a declarat Slavko Perovic.

„Nu este normal să jucăm așa”

Mihai Popescu, integralist în victoria cu Iași, susține că este inadmisibil ca Dinamo să nu aibă nicio ocazie în prima repriză, dar discursul de la pauză a contat decisiv în obținerea celor trei puncte.

Ne-am simțit bine, mai ales în repriza a doua, am ieșit bine de la vestiare. Nu conta cum obțineam victoria, doar să o facem. Am ajuns aproape de play-off, dar trebuie să legăm câteva victorii. Am vorbit între noi la pauză, am căzut de acord că nu este normal să jucăm așa, n-am avut nicio ocazie”, susține Popescu.

Citește pe același subiect:

 

Te-ar mai putea interesa și:





Sursa: www.fanatik.ro